albul a devenit o altă culoare
pierdută prin galeriile timpului
la nepăsarea pământului
până și întunericul desfide
strălucirea zăpezii/
renunț să mai închid ochii
din nou îmi voi visa lipsa când
nimeni nu mai întreabă dacă mai sunt
rătăcit în mine însumi
dacă ascund tăcerile/
renasc încă o iarnă imaculată
când frica are chipul meu
iar privirea obsesiile tale/
după un timp urechile au devenit auz
iar ochii lumina zăpezilor/
cuvintele se răsucesc în visul
neînceput precum păsările
privind cerul prin gratiile coliviei/
atunci simt mușcătura ta de înger
ca o eliberare