Ființa, ca ființă,
A fost creată dintr-odată
De Cel ce știa totul
Și a avut putință
Să-ndeplinească rostul
Pe o-ntindere vidată.
Treaba fiind făcută,
Își vede de-ale lui,
Fără să intervină
În mersul prevăzut
De cel ce-avea să vină.
Progres, uitări,
Regrese și forme de putere,
Generații, fertile, cu apetit futil,
Ambiții desuiete,
Înțesate cu fiere,
De atunci s-au perindat
Între ceruri paralele.
Toate-s atinse
De fluxul vibratil,
Și-n aste-mprejurări
Nu îndrăznesc s-ader
La golurile-atinse
De un curent prosper
În forma om-ființă
Lipsită de mister.