Clocotul dramatic, obsesiv,
Limpezește trăirile
Feroce
Când tristețea nu are motiv
Să aibă răgușală
În voce.
Tremurul zdruncină dur insul,
Topindu-i reversibil
Viața
Ce se confruntă des cu plânsul,
Cu lipsa, frigul
Și cu gheața.
Vârtejul beției de cuvinte
Nu-l fixează în liniștea
Lunii
Care, lucind, cu luare aminte
Îi spune de ce cântă
Nebunii.