Toți cunosc
Că omul dat
Nu e simplu
Ci dual.
E un duh îngemănat
Cu o pulbere căzută
Dintr-un cer
Ambiental.
Consumându-se pe sine,
Precum o cometă
Trează,
Căută tot adevărul
Sub care
Ființează.
Cu vrerea lui diavolească,
Oricât de mult
Sau de adânc
Ar scotoci
Să îl găsească,
Nu va reuși!
Așa că,
Sărmana creatură
Scormonește
În lumea sa
Interioară,
Mulțumindu-se
Cu ce este el
Prezent
În clipă,
În mistic
Și în potent,