Eu sunt mânat de-o patimă
Ce pârjolește
Totul.
Ispititoare, crudă,
Avidă după spații
În care bate vântul,
Ca idiotul,
Până se potolește
ÃŽntr-un neant
Lipsit de compensații.
Pe nisipul lumii
Eu am lăsat amprentă
Rară,
Iubind peste măsură,
Deși
Simțeam
C-o să mă doară,
Tratat fiind
Cu ură.
Mi-am rătăcit busola,
Dar mintea mi-e atentă
La teste pătimașe
Cuprinse de un mister
De cantilenă
Ce-mi biciuiește fin
Simțirea mea
Perenă.
În vreme ce tăceam
Precum un beduin
În dulce desfătare,
Cerul am tras asupră-ți
Să-i fii frumoasă stea.