Apă de-aș bea din urma de potcoavă
Și-n zorii zilei roua dimineții,
Calea ascunsă de perdeaua ceții
N-o rătăcesc ’nălțând uitării slavă,

Că-n sumbre cancelarii logofeții
În sânge moaie pana făr’ zăbavă
Și pe oglinda cerului, concavă,
Vor scrie traiectoriile vieții.

Și tu cuprins vei fi de grea obidă
Că Dumnezeu te mustră cu-otuzbirul
Și vede-n tine-acum numai satirul
Cu cerbicie, nu efemeridă
Trăindu-și clipa și sorbind avidă
Lumina vieții pân’ se rupe firul.