Cad frânturi de stele moarte de pe boltă în februar
Ochii mei ard melancolic printre flori albe de ger,
Fremătând sub tâmple ninse rezonez cu un pulsar
Și gravez cu foc pe gheață chipul tău, un giuvaier.

Te sărut pe sticla rece, șoapte calde te dezmiardă
Degetele mi se-anină de-ai tăi ochi care se scurg,
Disperat că al tău zâmbet topit tinde să se piardă
Să ne zboare spre Alaska îl rog trist pe Demiurg.

În imaculata blană să-mi dansezi pe o banchiză
Dintre zeci de foci obeze fermecat să te privesc,
Să-ți fure parfum din plete a mării firavă briză
Patinând ca Lambiel de-al tău trup să mă lipesc.

Cuprinzându-te de mijloc spre zenit te-oi ridica
Și rotindu-ne într-una după un timp să amețim;
Strânși sub blana călduroasă Carul Mare om căta
Luna să se scalde în mare și noi doi să ne iubim.