Cu-independența coagulată,
repede repede repede
mă lipesc de om.
Greșesc de una singură, crezând
că vă cântăm la unison,
când defapt sunt
singurul punct pe hartă.
Și când mă prind într-un târziu,
turbată,
nu-nțeleg deloc;
și mă închid într-un „curând“,
șoptindu-mi blând ca un nebun
o avalanșă declanșată:
„pleacă, de nu mai vrea să stea,
iar de rămâne, pleacă!“
Știu că nu știi, îți zic acum,
defapt rămân, defapt eram,
când m-ai chemat
ș-oprit din drum,
deja de mult plecată.