încet un vânt bate în geamuri
și la ham încă nu sunt puși
caii odihniți
în plictiseala geroasă a iernii
venită clipind de pe o stâncă
omul își trage respirația
lupilor de prin păduri le sclipesc
ochii așteptând primăvara
și hămesiți de tot
în locurile tăinuite ale pădurii
deasupra lacului plutește
o boare sfântă
încă îmi amintesc pregătirea
momelii pentru pescuit
noi suflăm jeraticul tremurând
pe ghețușul cu picioarele smulse
alunecând în poveștile
din alte ierni
trecând mereu pe țărmul lacului
purtați mereu în vânt
ca de o aripă albă
ca norii obosiți de atâta vântoasă
peste care sclipește în albaștrul lor