Genunchiul fiorului pleacă, aproape-atingând,
aproape coroană firului ce unduie-n cerul de obsidian,
Mai negru decât umbra sânului morții mamei,
Obeliscul spaimelor grele de marmură neagră.
Sori negri-și lungesc scuturându-se de bezne
Limbile lor zăbălind cărbune fierbinte în râuri -
Ochi orbi și mâloși în care se-ngroapă lumina
Ca un lac de smoală vărsându-se-n pământ.
Fruntea fiorului pleacă, aproape-nălțând
Formelor frânte răsucite madrigale scămoase
Sângeroase ecouri pătata mătase departe vestind
Pe umerii goi prapur de abur tulbure muntelui
și luciu de jar deșertului mării văluind sahare uscate.
Și-s toate o clipă purtate în zbaterea neagră.