era o viață cu aromă acrișoară
de o de lancome singurul parfum al mamei păstrat douăzeci de ani
din care miroseam fără să îndrăznesc să șterpelesc
cu mimi din boema murind în tremolo lent ca să plâng eu
pe o scenă ieftină la primul meu spectacol
și bicicletele din belsize învârtind roțile lor de ciocolată
rulau în visele mele de novice la școala impresiilor subtile

erau câini care veneau ca în singur pe lume să mă întâmpine
în două labe când mă întorceam cu ghiozdanul în spinare
mergeau împreună cu mine pe toată strada ca oamenii
eu deschideam poarta mereu vopsită verde și scârțâind
mă întindeam în șezlongul cu pânză dungată
citeam despre tamarinzii lui sadoveanu
dormeam în așternut imprimat cu balonașe
în cămările cu gutui viermănoase pe șifonierul vechi

era o lume în care nimeni nu mințea decât când spărgeau
ouăle de paști cu un ou fals de lemn frumos cioplit
o lume în care nimeni nu se îmbăta cu vorbe în vânt
și suflul vântului era doar atât până și pentru don quijote