Merele scăldându-se în roșeața livezii.
Terenul tremura de tropotul trenului trecând,
șerpuiau șușotind șinele șiroaie de șoapte și
urletul lung unduia în urechile unor umbre uriașe.
Cerul ascunzându-se în întunericul livezii.
Mai târziu, mai departe, mai dulce
Căldura trosnea în sufragerie și-un zâmbet roziu
Lumina fereastra. Cristal, stejar, dantelă.
În armoniile albe – zâne îmbrățișându-se,
Sonata plutea de-asupra claviaturii
ca o lună nouă.
Undeva căzu un măr,
Cândva, un om, într-o gară.