Cărăușul zilelor de ieri
era un simplu poștaș,
bucuros de aduceri aminte,
parcă vrăjit de-o sirenă stagiară,
ce solfegia dintr-o mașină
și hipnotizat de-o lumină scumpă,
ce nu avea nicio apartenență politică;
o lumină făcută... așa... de florile mărului!
Viața de sub pod n-are amintiri;
speranța e flămânzită de-atâta post.
Cufărul negru cu versuri albe
pentru lumea cealaltă
nu-i simplu de-nțeles,
are rânduri și-ntrebări rupte
de simțiri și cuvinte-n veri netrăite.
Deci e tot... de florile mărului!
Ca un final sigur de egalitate
într-o ironie reconfortantă
și-o sete de pierdere,
aici e o singură religie:
„Obsesia morții sub asteroid”!