De ce mimăm mereu neînțelegeri
Pe când ființa-ți pală îți coboară
Și eu mă pierd când trupu-ți de vioară
Nu-mi dă prilejul unei noi alegeri,

Că timpul parcă-ncepe să mă doară
Și uit complet prea lungile prelegeri,
Sub fulguiala clipelor tu degeri
Când sfinții uscățivi sunt trași pe sfoară.

In mine de îți cauți tu Olimpul
Zeiță-n sine, fără de domeniu,
N-ai să găsești în jurul tău un geniu
Care să îți confirme anotimpul!

De-acum sunt mut, că nu mai este timpul
Ca viața să îmi poată da vreun premiu.