mă îmbrac a doua
oară
cu zâmbetul
meu apatic
pofta de viață
aproape moartă
resuscitată la spitalul
de la colț
unde fiecare colț e
un bolnav
cu ochii alipiți
de pastile
doctorii repară vieți
mecanisme ruginite
întind și eu o mână
la o perfuzie
infuzie de optimism
într-un decor decojit
ofilit
durerea strânge de gât
un capăt de zâmbet
fără rost
poate zâmbeam vieții
că viața nu mi-a zâmbit
sau poate.