în palma deschisă
cuvintele nasc ferestre

așternut ca o pajiște
timpul se lasă
sub apăsarea tălpilor goale
nenăscute

(și de ce n-aș fi fericită?)

prin orele înșirate
în vizorul portativelor arse
aproape estetic
siluete

un singur pas... un singur pas...

cerberul doarme-doarme
ochii lipiți în țărână

dintr-un fir suspendat
epidemic lumina
îmbracă fețe

și de ce n-aș fi fericită?