ca să iubești ai nevoie de lacrimi
și poate-ți va fi îndeajuns a ghici
că tresărirea întemnițată în noi
nu e decât răspunsul
unor umbre care n-au ars complet

câtă dorință atâta risipire
Dumnezeu se îmbată
cu otrava gândurilor noastre
diminețile curg pe niște portative
din ce în ce mai scurte

acum ți-au îmbătrânit cuvintele
și nu mai știi ce să faci
ai uitat și undeva-ul acela
în care ți s-a rătăcit numele

trezite de unda prevestirilor
pupilele mele
te vor sorbi literă cu literă
până când rămas fără margini
chiar și nimicul se va putea numi prisos