Am obsesia sărutului căzut în desfătare,
mă umple ca o dimineață de mai
cu liliac înflorit și logosuri de carne și vin
la umbra bătrânului agud negru.

Arginții și timpul îmi trec printre degete
ca semințele de busuioc
date împrumut zeițelor
care mă vor
mai tânăr în rădăcini decât ramul.

Strâng câte o frunză-n palmă
verde închis în verdele crud,
de care mă îndrăgostesc
ca un băutor de ceaiurile Asiei
pe care le savurez amare.

O lumină scânteiază auru'-n nisip
niciun bețiv n-o observă,
timpul și-l bea și-n băutură se stinge
zâmbind fericit morții.