adună-mi vorbele și-aruncă-le-n pustie
și spaimele din suflet să le iei

să mori încet ca o zvâcnire de albastru
să te scufunzi ca rosul în tăcere
lumina să te țeasă în cocon de aur
și noaptea să te cearnă-ncet, alene

încet sau repede se-aleargă a rană
ultima geană de lumină