Pt. Ovidiu Maxim

L a marginea lumii, pe vreme de seară
A m fugit cu o târfă cu nume de Iarnă…
C ircul Zăpezii, feeric colind,
R isipea auster fulgi de ler pe pământ.
I ntrasem în iarnă copil, știi, toate visele-apun,
„M ama îmi puse gutui pentru drum”…
A proape ieșisem din Iarnă bărbat…

L a marginea literaturii, din trupu-mi,
U lii Iernii se-nfruptă – ospăț de cuvinte,
I remediabila ninsoare – devenisem bărbat…

O cioară albă mi-a furat ochii,
V isez de atunci doar ninsori sângerii…
I arna, târfă cu nume – păcat,
D aruri si povețe-mi dădea pe-nserat,
I eșisem din iarnă bărbat.
U ndeva, pe Pământ, cânta-un tata de fulgi…