Chiar dacă aripi ai, nu-ți este zborul
Obligatoriu dat ca sinecură,
Nici talpa bătucită nu îndură
Asprimea pietrei până-n viitorul

Ce-l vrei ferice fără de măsură
Încât să simți și tu în piept fiorul,
Îns-ai să vezi, neînsemnat e sporul
Când fericirea tot la zar se fură!

Dar pe nisip nu pune temelie
Că nu va ține prea înalte ziduri,
Iar anii își vor scrie cu-adânci riduri
Scrisori uitate către veșnicie.

Ascultă dar durerea veșnic vie
Cum monoton îngână triste lieduri.

(mai, 2015)