Vara, când e cald afară
dar doresc să ies din casă,
mă-nsoțește la plimbare
pălăria mea de soare
cu care mă simt frumoasă.
Însă azi, să vezi ce lucru
pe stradă mi s-a-ntâmplat:
din senin, cum prins-a bate
vântul plin de răutate,
pălăria mi-a furat!
Dau s-alerg cât pot de tare
să îl prind, să nu se ducă
să mă lase în plin soare
fără pălăria care
zboară-n sus ca o nălucă.
Strig la el să îl opresc
și îl cert pentru-a lui faptă,
dar mă-mpiedic în sandale
și, sub ochii dumisale,
cad, taman pe calea dreaptă.
Ca distracția să-i fie
și mai mare de se poate,
vântul îmi trântește-n față
pălăria șugubeață,
dispărând pe neașteptate.
Când am să mă fac eu mare
și-am să-l prind la colț de stradă,
am să-l scutur de-au să-i sară
toate fumurile-afară
și-am să-l las apoi grămadă!