Se crapă soarele în mată strălucire a razei,
Răsfrântă în picături de sticlă, diamant de-o clipă,
Ce taie lacrimi de la colț de ochi în floarea vazei,
Pe-un macrameu confuz, în caldul mesei lângă o stinsă pipă.

Se trec din loc în loc mici gheizere de aburi, din năluci,
Arar o pată taie azur azotic, dezgolește creangă,
În rest, înfrigurări plutesc peste alba marmură pozată în cruci...
Aproape în ceață, pe-un maidan, om de zăpadă albu’ ar vrea să șteargă.
19.12.2013