Cade noaptea. Lent își face rugăciunea și un spin.
Cerul își adună norii și îi umple ireal,
Vântul geme, ploaia vine într-un ropot infernal,
Jalnic plopii-și mișcă frunza, îndoinduse-n suspin.

Peste-a lumii amorțire, bolta parcă a plesnit.
Se prăvale cenușie, până solul l-a atins
Într-o-mbrățișare sumbră, crâncenită l-a încins
Cu trei fulgere sinistre, tunete ce-au zguduit...

Þarina e-ngenuncheată, dealurile șopotesc.
În codrul întunecat, peste păsări e rumoare,
Răscolindu-le din rost, țin sub ude, aripioare,
Mogâldețele golașe, grijulii le ocrotesc.

Apele țâșnind din matcă, s-au întins peste câmpii,
Solu-i cufundat în rugă: "Doamne, nu mai da urgii."