Arborescent suiam spre dimineață
Și clipa sta ca nouă-n vreme veche
De m-am plecat și eu pe o ureche
Și nu-ți mai simt a trupului dulceață.

În minți sunt prins de colosală streche
În ochiul cel din frunte-i greaua ceață
În subpământ m-acoperă verdeață
Și cu norocul nu mai fac pereche.

Dar chiar spurcat de multe ghinioane
Mă simt în mine fiu de împărat
Ce a ucis atâtea lighioane.

Din piață o fecioară-am cumpărat
S-aprindă lumânarea la icoane,
Să nu mai fie Domnul supărat.