Printre florile grădinii
Cu mirosul
De havană
Deranjându-și
Toți vecinii
Răsări o buruiană.
Era verde,
Deci cu viață,
Și-și făcea planuri
Mărețe,
Acceptând câte-o povață
De la buruieni
Mai crețe.
Brusc,
Cu multă violență,
Niște degete de soi
O smulse
Cu violență
Aruncând-o la gunoi.
Câte planuri
Ticluite
De o biată buruiană
S-au curmat
Pe negândite
Transformându-se
În rană.
Cine știe,
Dragă Doamne,
Ce se va-ntâmpla
Cu noi,
Bănuim cumva
Ce toamne
Ne vor duce
La gunoi?