auzi? s-a dus. cascada a împins din spate un gând. m-am trezit în ghemotocul unei vieți străine. ah, ce mult am iubit viața! și iubirea? da, și iubirea. atât de tare am iubit încât m-am trezit adunată într-un colț al durerii. fericirea scotea limba la mine. râdea. nu plângeam, nu mă miram, nu întrebam „de ce”. trăiam pur și simplu ce mi se dădea. când am plecat din colțul durerii un om dădea cu biciul în mine. atunci am țipat. a venit o hienă și mi-a smuls limba. mi-a rămas să uit, iar eu am uitat. vibrează ceva? ah, uitarea e un gol care are chipul celui ce-o poartă. sunt fericită. sunt tristă. înseamnă că viața mi-a ajuns în dreptul inimii. bate încet. hiena nu o aude. ea crede că sunt în colțul durerii. dar frica? nu-mi e frică. merg în întâmpinarea mea cu brațele deschise. da, s-au adunat algele în jurul gâtului, dar îmi imaginez că sunt mireasa zeului din mare. cânt din ochi valsul de nuntă.

auzi? am ajuns. sunt gândul venit din ape. adorm pe frunzele acestui anotimp.