țineam un geam de stele în dreptul ochilor
îl mai ștergeam cu dosul palmei ele tot mai aprinse
și mai multe veneau spre mine
cu o viteză de care nu mă temeam
m-aș fi lăsat purtată de fluviul lor în mit

nu puteam trece geamul în vârfuri
prea mic ori eu mă credeam așa mare
aș fi vrut să nu fac stânga-mprejur
nu acum când îmi desenasem acele sclipiri pe care
nu le văzusem în niciun alt ochi
de sticlă
o masă cu un colț în botul sobei
ar fi înghițit orice să poată fi fierbinte
cât o inimă de copil închisă
după stele zăbrele