Din norii roșii de rugină,
Se scurge toamna în cuvânt,
Lacrimi de frunze și lumină,
Sfințește-al versului pământ.

Ultima pană am luat din mine,
Să-mi scrie cuvincios balada,
O-nmoi în lacrimă de mâine,
Din ochii Albei ca Zăpada.

Erai în trupul tău absentă,
Doar cerul îți plângea murirea
Și huma-n jurul tău atentă,
Pe cruce îți bătea iubirea.

Din versuri fac o călăuză,
Și-un țipăt lung de ajutor,
Întinde-mi brațele de muză,
În somnul tău să mă cobor.

Și-aici să te găsesc dorito,
Să-ți pun pe rană un cuvânt,
Cu un sărut îti scriu "iubito"
Destinul tău nu-i de pământ.