Alunecă plictiseala pe fețele oamenilor
șiroaie ca picăturile de ploaie pe geam
când furtuna își face de cap și trag clopotele.
E o decădere în lucruri ca o apropiere de moarte
când nimeni nu se grăbește și așteaptă,
se formează rândul și se cere mereu ceva
în ultima zi când se mai poate.

Momentele de acalmie se risipesc spontan
încât se împrăștie miracolul promis,
seceta se reia ca o construcție începută,
zilele se varsă una în alta
cum apele care nu vor să sece
și se retrag în pământul ars de călduri
pe când șerpii vin la suprafață.

Fluviul abia își plimbă trupul împuținat,
orașele plâng pe mal neconsolate,
locuitorii se îmbulzesc seara la plimbare
dau un pic de viață grețoasă și sălcie,
amestecă speranța cu mila,
se scaldă în berea rece și multă
de pe faleză până noaptea târziu
când se deschid cerurile
și sunt mângâiați cu îngeri de răcoare la tâmple.