URMEAZÃ-MÃ, SUNT LAÞUL...

Urmează-mă, sunt lațul de foc care te-ncinge
Cu scânteieri de rouă din policrome flori !
De ce nu-i simți dogoarea născută din candori?
Chiar dacă sunt departe, căldura mea te-atinge...

Nu simți că sunt cu tine prezent prin dulci fiori
Care-ți mângâie trupul, dar asta te convinge ?
Căci visul tău e-n stele sau risipit prin nori
Iar eu te-ajut cu grabă himerele-ați respinge...

Urmează-mă! Tu nu vezi că-mi umpli universul?
Că numai al tău nume e-n fiecare vers ?
Că roi de filomele-mi repetă dulce versul ?

Tu-mi ești, de la o vreme, baladă și eres...
Privește-mă din fugă sau încetează-ți mersul,
Căci tu-mi decizi de-i viață, suire sau regres !