aduc Lumină, morții să se-nfrupte
un steag de alb prin veșnicie curge
fiirea stă-n tot locul să amurge
iar toamna șede în verdețuri rupte.
iar plumbul, o nimica, ne parcurge
vulcanul verii e-n rostiri irupte
pe fețe de o lacrimă ce-s supte,
îmbătrânești cu sila, demiurge...
sub ale rugăciunii zăcăminte
de a mai fi Strigare ți se-apleacă
hălăduind aducere aminte.
iar mila ce-o dădeai o bagi în teacă
sălășluind în ultime cuvinte
ce lumânarea mai aprind oleacă.