Sub talpă de murire șede Omul,
e naripat ca un sărut în trecăt
al Mântuirii Domnului ca-n lacăt
ce Vieții ne pecetluiește Pomul

Dar omenirea e în multul zacăt,
ființă prin fiire greu atomul
dumnezeirii, und' se-nalță Domul
și vei găsi nuntirii tale leacăt

În zor de zi sfințiri anevoiaoase
iar în gheene-s mulți ce mă tot vor
în mintea mea să crească albe oase

Dar eu nu trag pe frunte alb zăvor,
copilărind etern în zări pioase
iar gândul mi-l ascund pe la izvor