Negrul, culoare deschisă pentru mine,
adună silabele-n unghere
din care strălucesc a gol…

un vis aș fi vrut,
să dorm puțin în el…

Uitasem că nu mă ții în brațe
și cădeam naiv în vorbele păgâne
ce din singur
nu mă mai trezeau…

Și nu m-am mai purtat în suflet cu tandrețe
prin sunete greoaie și afone,
sunam numai ca vraja ce ai păcătuit-o…

Dar eu exist aici,
în carnea mea profană
inspirând tămâia până în plămâni,
poate voi reuși să urc
mai sus de negru…