au căzut și primele brume
abia mai crește aripa în flanela poveștii
zborul
abia mai taie felii de priveghi pân’ la cer
doicile au uitat în ce grai foșnește pădurea
lustruiesc leagăne cu plânsul acid
în fiecare seară
vine la masă îmblânzitorul de păsări-bufoni
mă întreabă solemn cine sunt
cine să fiu

îi răspund într-o păsărească de frondă

muntele crescut în inimă toamna
pe care n-am apucat niciodată să sui

candela oaselor luminează pe poale
cărări
pentru temerarii altui anotimp
precum bunul meu
când s-a-ntors din Siberia
cu protezele de la picioare tocite
și cu bocancii pe umărul stâng

avea o singură-ntrebare de pus

dacă dușmanii au plecat toți
unde e gara

întrebarea bunului meu
s-a lungit peste brazde până-n Siberia

răspunsul se coace aici
sub coaja cu țepi a castanei