Îți vin în brațe lună plină,
Pe razele încă necoapte
Când la apus a mea lumină,
ÃŽmi moare-n fiecare noapte.

Și-n clipa veșniciei tale,
Ne amintim de începuturi
Eu ceru-albastrei catedrale,
Tu-nveșmântata mea în fluturi,

Cât a durat sărutul nostru,
Nu poate timpul să-l măsoare,
E cât eternul Tatăl Vostru,
Din ruga stelei căzătoare ?

Sau cât o viață-n rătăcire,
Prin Găuri Negre hămesite,
Când orice stropi de amintire,
De-adăncul lor au fost cerșite?

Acum în pragul tău fecioară,
Cu roșul buzelor mă iartă,
Căci se va scurge iar o seară,
Și iar se-nchide aceiași poartă.

E răsăritul ce mă cheamă,
Și iar pe cer mă vrea osânda,
Când bate-apusul de aramă,
Voi fi să ne iubim secunda.