Privesc cum cade lumea la pământ,
frunze maro cu veșted plin…

Te-aștept mai singur
doar
pe tine,
goală în fața nimănui…
Te-aștept acasă
unde se dă războiul,
nu pe câmp…

Te-aștept în plin văz al tuturor
cu a mea privire
arzând din ochii lor…

De' nu-mi vii
nici dacă te aștept unduită după tact,
nici dacă-ți zâmbesc
a măr pârguit,
să mă privești
mai devreme,
mai târziu,
în iarna din departe
cernindu-mă...

cetățile arse privindu-ți
voi fi cioplită bine-n sare,
cu gust de mare albastră-n plină vară
să te aștept toamna
printre frunzele veștede…