pe dealul morii era cea mai adâncă fântână
în ea unii spuneau că sunt ascunse odoare de preț
alții că-n noaptea de sânzâiene ies iele
cu trupuri de fum ba că din ea s-a văzut fulgerând
spre înalt o scânteie țipând cu glas de femeie...

cândva fata lui unu Maxim s-a dus
dezbrăcată în noaptea de sântandrei în ea să-și
vadă ursita și nu s-a mai întors curios că lângă
fântână i-au găsit hainele lăsate pe patul din casă
au căutat-o cu cangea-n adânc dar trupul n-a fost
găsit urmele ei pe zăpadă erau pân-acolo parcă
fusese luată la cer parcă intrase-n pământ...

să nu care cumva mama mi-a zis când m-a trimis cu
mieii la deal să te mâne păcatul în ea să te uiți
că-ți fură chipul și te scoate din minți... ți-ai găsit
curios primul lucru a fost ce l-am făcut
doar un pic mă uit și la o adică repede fug...
hăă hăă departe de tot am văzut într-un cerc
de lumină un chip făcându-mi cu mâna m-am aplecat
mai bine să-l văd și-am auzit un fâșâit ca de șarpe
am rupt-o la fugă cu inima-n gât...

aveam tuleie pe ici pe colo coșuri pe frunte și ele râdeau
băi măgarule m-a apucat de ureche tata de ce arunci
cu pietre în fete e ca și cum ai zvârli cu bolovani în
fântâni îți place să bei apă tulbure...

nu știu de ce-mi vin amintirile astea în gând
oare că vine sfântul Andrei oare să fie că sufletul tău
e misterioasa fântână în care încerc să mă uit
de crezi că arunc cu bolovani în ea spune-mi și fug
cu toate că tare mi-i sete...