ochii sufletului, curioși, au vrut să vadă
minunata și tânăra plămadă
a inimii, când află iubirea,
și-n toate cele, apoi, se pierde cu firea....

întâi e confuză, ușor speriată,
cum parcă n-a mai fost niciodată.
ba râde, ba plânge - când zboară, când zace-
un tremur ușor nu-i mai dă pace

după o vreme devine sigură și calmă
când simte alintul, ca mângâierea de palmă
și-apoi înmugurește, se face frumoasă,
ființa- ntreagă-i e luminoasă

iubirea ce o cuprinde tot crește, tot crește,
respiră, tresaltă. freamătă, trăiește...
plămada-i dospită gata - nimic nu mai e greu
inima
- prin fiecare iubire-
îl naște pe Dumnezeu!