după urcări și coborâri pe marginea cuțitului
rămas în sufletul meu ca o corabie eșuată
fără nicio furtună la activ
am decis să avem amândoi ochii negri
atunci când ieșim să ne hrănim cruzimea prin scările blocurilor

în spatele nostru o lanternă își înghesuia lumina în binele trotuarului
probabil cel care o ținea în mână cu prețul vieții
dorea să ajungă și mai departe decât noi
așa că l-am lăsat să ne întreacă
și ne-am dat seama că respirația lui
urla de votcă cu mult mai departe decât putea lumina din lanternă
să ajungă

ne-am întors brusc unul spre celălalt
dar fără să ne învinuim cum făceam până acum
eu ți-am dăruit un copac
tu ai tresărit și ai spus cât îți este de somn
dar nu te-am certat
știam prea bine ce înseamnă viața de noapte în trupul unei femei
așa că te-am luat în brațe pe trei sferturi adormită
și împreună cu arborele care se ținea după tine ca un câine
am plecat