aproape de inimă s-a cuibărit tot soarele verii
e ca și cum aș avea în mine o lumină veselă
pe care o găsesc la răsărit pe crestele munților
și-un aer sălbatic
care-mi inundă plămânii
îmi transformă brațele-n aripi
mă înalță deasupra orașului
străzile îmi par niște panglici colorate
mașinile buburuze
parcurile verzi pături perfecte pentru picnic duminica la prânz

îmi amintesc deodată că am uitat cafeaua pe foc
și radioul pornit
nu ți-am lipit niciun bilet pe ușa frigiderului

mintea mi se golește însă de gânduri
și mă învăluie o tăcere deplină
specifică templelor budiste din japonia.