Am rămas trădat de vocea aceea caldă
care îmi șoptea zilnic iubirea ei.

Îmi închipui cum vrea să dreagă busuiocul
acum când e prea târziu,
timpul a pus coaje peste sentimente
și interiorul meu e plin de întâmplări
arse până la capăt.
Mă învârt în cercurile concentrice degeaba
o să fac din ele o spirală care ies înafară
și chiar o să simțiți fluxul spre înalt
prin care-mi depășesc trecutul.

Totul este rupt
de fostele mele locuiri în ambiguitate,
am învățat să mă păzesc de superstiții
și de femeile fără somn.
Adun sub tălpi drumurile pățiților,
nimeni nu mă mai poate convinge în vreun fel
că pot atinge recorduri care nu mă ispitesc
așa cum am obosit să cred
că morții învie.