după ce ai plecat ușa scârțâia
mutându-și de pe un picior pe altul nerăbdarea
în timp ce
eu încercam să scap de ecoul greu
al cuvintelor, ca de o boală contagioasă

mi-au rămas niște îmbrățișări
neîncepute
poate din iubirile trecute
credeam că ți le dorești
în anotimpul ăsta care rănește
cu fierăstraie de vânt.

nu știu
dacă mai pot avea liniște
dacă mai pot asculta lemnul
cum crește
cum devine pridvor
cum devine icoană
la atingerea ta

nu știu
dacă mai pot aține ploaia
dacă mai pot cârpi țigla din acoperiș
cu boabe de maceșe
culese cu migală
de pe buzele toamnei

pașii tăi îi aștept înapoi
ca niște cioburi căzute
din amfora sufletului
înainte de prima brumă, rău prevestitoare.