Năcaz de noi pe care păcatele ne-au pus,
să ne mâncăm amarul în țările de-apus,
să bem o apă acră, precum la noi veninul,
să ne sfădim cu luna,să râdem cu streinul.

În zori când se răzbate lumina în cerdac
să vezi cum vine grofu și rîde după plac,
și ferecat de viață să rîzi și tu cu el,
iar sufletul să-ți plângă:noi nu suntem la fel.

Ne iartă Doamne pașii ce or cătat aieve
o tihnă care astăzi se-mprăștie ca roua,
ne lasă sărăcia ce-om moștenit-o mândrii
și-n ceasul de pe urmă să plânjem tăt la fel.