Sus, pe coșuri de cărbune,
Iarna, căpăcele, pune,
Într-o noapte nesfârșită,
Apoi a plecat spășită.

Dar se înturnă, nu-i șagă,
Căci uitase o desagă
S-o deșarte ca în basme,
Salvând noaptea de fantasme.

Migăloasă, deh! din fire,
Începuse să înșire
Promoroacă-n văluri fine,
Peste pomi să îi aline.

Gerul mușcase din ramuri.
Vântul a crezut că-s flamuri
Și le-a fluturat în van,
Și trosnea ram, după ram...

Acum albe și cochete,
De la stelele-n buchete,
Stau semețe, se admiră
Că-s frumoase. Nu mă miră!

Vântul iar s-a răzvrătit!
Gerul panicat, vădit,
Le-a suflat să întărească
Toată pulberea cerească.