mi s-a vorbit despre tine
eram mică mult prea mică poate și
m-am speriat într-un fel sau
poate am fost fascinată
știam că mă așteaptă un drum
un fel de pelerinaj
că aici nimic nu sfârșește
doar începe și
contează mult cum
pe atunci
călătoriile se iveau nitam-nisam
dintr-un fulg de păpădie sau de nea
din imponderabilul candorii
din tenul catifelat al mamei
de unde cu certitudine se isca la nesfârșit primăvara
din mireasma de micșunele în recipiente minuscule
ce păstrau nealterate rădăcinile
din glasul tandru și puternic al tatei
treceau mai apoi prin ograda bunicii
înconjurau căpițele cu fân
țipătul coliviei și grădina cu licurici
lăsau un semn pe sania din lemn
în pojghița de gheață care cu siguranță mirosea a cer
pe mărul ce negreșit avea să înflorească
pe suferința lui frumoasă-trainică
nu se opreau decât în pântecele
înmiresmat ca o pâine caldă al icoanei
nu te-am cunoscut personal dar
am intuit întotdeauna că am să te întâlnesc
într-un fel sau altul
în singurătățile mele absolute când îmi atingeam umbra ca pe a unui străin
ea tremura eu o țineam să nu cadă încă un pas încă unul
bunica îmi spunea fă-ți semnul crucii
ningea în biserici lumina intra în sfeșnice de aici pansament direct pe
sufletul bătătorit ce părea ermetic
coborau îngeri să lase fântâni de lumină-n întuneric – cânta bunica
eu o credeam pe cuvânt trunchiurile trosneau asaltate
bufnița desena rotocoale-rotocoale ferestre
inima îmi bătea se făcea din nou dimineață iar și iar și...
mi-au vorbit despre tine literele tenace poveștile așa de adevărate
cu totul altfel decât cele cu zâne și feți-frumoși
aerul era tămâie și smirnă știam că ele cuvintele puteau alcătui
mai presus de orice o golgotă soarele roșu nedumerirea dureroasă
făcând loc consimțirii rugăciunii păsării rugului viu netrecerii
și nu ne-am mai putut despărți