pe când norii nu erau atât de prăfuiți
eram copil
iarna ningea până-n cuptorul nașterii pruncului
acolo cocea mama colacii
să dea demâncare la umblătorii din casă în casă
să aducă senin în casa sufletului,
acolo unde umblă Dumnezeu

înaintez în urmă, spre începuturi
iubeam de pe atunci femeia
m-am îndrăgostit la șapte ani
n-am mai văzut-o de douăzeci
o visez ades, cum o știam
cu piciorul subțire strâns în blugi strâmți și elastici
în elasticitatea minții mituiesc timpul
întoarce-te, femeie a începuturilor mele
să mă vezi frumos și alcoolic

norii prăfuiți ai strângerii în brațe vor plânge