Vântul urlă și-n ureche îmi suspină,
Așteptând pe rând să-mi vină,
Valuri mari de ceață deasă
Să mă prindă ca-ntr-o plasă.

Și vântul suflă, rău suspină,
Puterea aripilor ca de acvilă
Adună iar spre mine o movilă,
De gânduri reci înțepate de albină.

Vântul suflă, ascultă-l cum suspină,
Eu mă transform lent în rădăcină,
Rămân plantat ca-ntr-o grădină,
Ascultând țipetele … durere fină.

18.01.2016 de Iosob Gabriel-Alin