acum e cum nu țin minte să-mi fii fost în copilăria mea, în casa țigăncii Leana ori pe lângă biserica satului când mă rugam așa: Doamne ajută-mă să cresc mare și ajută-mă să nu fiu ca mama. săraca de ea! îți aduci aminte? cum o priveam din prag, iar ea plângea. plângea, plângea până când de-atâta abținut, că eu îi arătam că-s tare și nu vărsam lacrimi, mă durea îngrozitor în gât. mi-a rămas doar plăcerea de-a citi scrisorile tale, această fântână din Dublin și bila. bilăăăăă, hai în valeeeee, bilăăăăă...și ea vine suflând greu. uneori mă ceartă: de ce mă strigi întruna? n-ai altceva de rostogolit? iar eu îi răspund așa: nu, nu am. doar pe tine. hai, hai să ne dăm de-a dura în groapa asta, ori pe valul ăsta, ori pe râul ăla! și ea se dă. să-mi aduci aminte de prima iubire. ba nu. nu-mi adu aminte.vrei o prăjitură? am făcut o plăcintă irlandeză cu mere.