Prea mic și prea gelos mi-e trupul,
Mereu cu spada-n mână încruntată,
Durerile în flăcări îi arde anotimpul,
Privirea e absentă de carne-ncătușată.

Încerc micuța mea să îl îndrept spre tine
Ești lacrima de lavă cu-obrajii de copilă,
Iubirea este-acuma, nu-n nefirescul mâine,
Căci muritor e timpul și toarce fără milă.

Dă-i gura ta iubito de-un roșu îngeresc,
Ridică-l sus pe boltă și scutură-l un pic,
În jurul tău ridică-l, ca Zidul Chinezesc,
Căci fără tine-abastrul din el, nu e nimic.

Și-aici întinde masa și pune-i corpul tău,
Flămândă-i este foamea de dorul tău carnal,
Și lasă-ți dăruirea în setea lui de zeu,
Sorbind încet iubito, al tău sfințit pocal.
Să-l simtă iară timpul și bunul Dumnezeu.